trebuie…
9 01 2008Trebuie sa adaug ceva, apropo de ce am scris in postul anterior, cum ca traim intr-o lume in care “totul trebuie rezolvat aici si acum”…. ei bine am obosit!!!… Nu mai am timp de mine, de ceea ce vreau cu adevarat, de lucrurile care imi fac placere…nu fac altceva decat sa ma inregimentez zi de zi, cuminte si pasiva, in goana nebuna spre… spre ce? Tocmai asta e problema.
Poate e doar o problema a mea, poate e doar o “faza” prin care trec… poate ca o sa ma trezesc maine sau poimaine sau candva, si o sa imi dau seama ca am trecut peste “criza” asta…dar azi asa o simt…ca pe ceva mai presus de mine care nu ma lasa sa fiu…
Proiecte peste proiecte, teancuri de carti care ma asteapta sa le citesc (unele pentru facultate, altele pentru mine), chestii pe care trebuie sa le fac, lucruri pe care trebuie sa le zic, acest obsedant trebuie …
Am obosit de goana asta in care timpul imi este mereu inamic. Am obosit sa ma grabesc mereu spre ceva. Vreau putina liniste, un strop de nepasare. Da, chiar imi doresc sa fiu ignoranta. Pentru ca, nici macar daca ma opresc din goana lui trebuie nu rezolv nimic, pentru ca inca imi pasa.
Am nervi. Mi-e somn. Am treaba… si trebuie sa-mi pese…
Cumplit de adevarat…si cu cat stai sa te gandesti mai mult cu atat criza se adanceste mai mult…am incercat sa fiu nepasatoare in fata acestui trebuie dar nu am reusit pentru ca la fel ca si tie imi pasa.
Bine ai venit in Lumea lui Trebuie, Alina! Citeam azi intr o carte cu preocupari retorice, interesanta regula, cum ca, folosirea lui “trebuie” la persoana 1, sg, distruge valoarea naturala a lucrurilor pe care unele persoane trebuie sa le indeplineasca, in cazul oratorilor in special, si mai ales al presedintelui unui stat. Dar pana la vise prezidentiale, trebuie sa ne permitem sa visam! Si cum am mai visa daca nu am fi ancorati zi de zi in Lumea lui Trebuie? Sunt prietena cu ideea ca trebuie-muncitoresc este mijlocul cu centura de siguranta catre visele de toate zilele! Trebuie sa fie!