am citit o carte frumoasa

Inaugurez o rubrica…pentru ca era momentul, pentru ca nu stiu cum am putut uita atata timp de pasiunea pentru a citi o carte buna…poate pentru ca de mult nu mi-a mai fost dat sa gasesc o carte care sa-mi mearga la suflet…poate si pentru ca lecturile pentru facultate imi “mananca” timpul si energia si nu mai am cand si cum sa citesc si ceva pentru sufletul meu…sau poate pentru ca pur si simplu trebuia sa incep noua categorie pe blog cu aceasta carte: “Noi suntem zeite. Carte postala” - Alice Nastase

In mod normal, dupa patru ani de citit critica literara in liceu, de scris eseuri pana cand am simtit ca mi-am secat izvorul inspiratiei, pana cand mi s-a tocit entuziasmul si m-au parasit cuvintele…ei bine …cu asa background, dupa probe de foc la “nationala”, dupa toate astea ai zice ca sunt in stare sa scriu ceva despre orice carte…ca nu trebuie decat sa scot de la naftalina niste formulari standard si sa imi reamintesc pasii “retetei” si ca imi va fi trecut si blocajul de inspiratie dupa atata timp…

Si totusi, nu acesta e motivul pentru care scriu despre “Noi suntem zeite”. Nu pentru ca mi se cere, nu pentru ca vreau nota mare, nu pentru ca as avea ceva de demonstrat, nu pentru ca am pe cineva de impresionat, ci pentru ca pur si simplu e o carte despre care nu pot sa nu scriu…

O carte care curge atat de firesc, care parca era acolo dintotdeauna si acum doar am recitit-o…

O carte sfasietor de trista si neamsurat de optimista in acelasi timp…

O carte despre iubiri, despre oameni, despre despartiri, despre prietenie, despre ganduri amestecate, despre singuratate, despre lucruri foarte mari, dar si despre lucruri foarte mici…

O carte in care ma regaseam la fiecare pas…nu atat in experientele traite…pentru ca n-am iubit atatia barbati, pentru ca nu vreau sa slabesc ca sa fiu mai tanara, pentru ca nu am copii etc… dar am regasit putin din fiecare poveste si am recladit si regandit propriile povesti, am regasit nevoia de a fi frumoasa, de a te simti bine cu tine, chiar daca eu nu vreau sa fiu mai tanara ca ar insemna sa ma fac iar copil, si am inteles ce minune e sa fii mama fara sa am vreun argument logic pentru care spun asta… (si sunt constienta ca oricum am inteles doar o mica parte)

E o carte despre fiecare dintre noi, despre povesti de nicaieri si de oriunde, despre un timp suspendat, despre ganduri pe care le-am uitat, despre stari pe care le-am pierdut, despre noi cele ce am fost, suntem si vom fi, niste hoinare mereu in cautarea iubirii…

Daca ar fi s-o povestesc in statistici: cate povesti, cati barbati, cate lacrimi, cate zambete, ar suna frivol…

Daca ar fi sa dau citate, daca as rupe cuvintele din context, din atmosfera care te invaluie cand citesti, ar suna melodramatic…

Daca ar fi sa fac un “comentariu literar” as spune ca nu exista tehnica, ca e scrisa inertial…

Dar nu e nimic din toate astea, pentru ca tot ce ar putea parea un defect e transformat in atuu de ceva mai presus de statistici, comentarii literare sau citate… e acolo inauntru…in paginile ei si in sufletul meu…

Si s-a intamplat sa ma intalnesc cu aceasta carte intr-un moment cand aveam nevoie de o astfel de fuga din monotonie, cand aveam nevoie sa fie cineva care se scrie exact ce simt despre povesti trecute si prezente, despre iubiti, prietene, familie si sefi… despre bucuria de a iubi, despre bucuria de a scrie, si despre neputinta unora de a intelege

Drept urmare am sunat prietene cu care ma “racisem” si le-am zis ca mi-e dor de discutiile lungi, si ne-am intalnit si am fost ca la inceput, niste fete care putem vorbi verzi si uscate la nefarsit, si in general, le-am aratat celor din jur ca imi sunt dragi… si am zambit un zambet trist si calm, si am privit si dincolo de masti, si am spus te iubesc mai des zilele astea…

Si tuturor le-am spus “citesc o carte frumoasa”.

Acum am terminat-o , asa ca va zic: am citit o carte frumoasa.

learnings

 

nu exista valori, exista doar oameni care cred in ele

 

nu exista buntate, exista doar oameni cu suflet mare

nu exista rautate, exista doar oameni care nu stiu sa pretuiasca

 

nu exista noroc, exista doar oameni care fac posibile lucruri frumoase

nu exista ghinion, exista doar oameni care nu stiu sa ajute

 

nu exista frumusete, exista doar oameni care stiu sa vada armonia

nu exista uratentie, exista doar oameni care nu vor sa vada frumusetea decat in oglinda

 

nu exista oameni rai sau oameni buni, exista oameni mai mult sau mai putin limitati

despre vacanta

ieri s-a terminat sesiuneaaaaaaaa!

dar cum vestile bune nu vin niciodata decat insotite de ceva ce le umbreste, se pare ca e o incurcatura, si la una din materiile unde s-au afisat deja notele nu am nota trecuta la examen. Sunt sigura ca se va rezolva, trebuie sa se rezolve…dar ieri mi-am cam stricat ziua pe motivul asta…pentru ca era o grija care cantarea acolo pe balanta care ar fi trebuit sa arate ziua libera de griji, inceputul vacantei…

azi, insa, dupa un somn bun si mult mai cerebrala, mi-am dat seama ca de fapt, ce s-a intamplat ieri e firesc si semnalul ca oricum ceva cumva intervine si nu mai pot fi total lipsita de griji, cum se intampla acum ceva ani cand luam vacanta… era un sentiment cu adevarat deosebit…dar azi, cand dupa vacanta continua stresul cu job (fie el si part-time) si practica (fie ea si flexibila) si restul treburilor mai mult sau mai putin marunte…nu mai pot privi nici vacanta ca pe no worries land…

dar asta nu e neaparat un lucru rau, pentru ca grijile trec si vin, dar amintirile raman….

asa ca dupa cateva saptamani in care nu mi-am dorit decat “sa treaca totul mai repede” (sesiunea)…acum vreau sa fie cat mai lunga si mai plina vara asta…chiar si cu griji…cu conditia sa mai fie si zambete pe ici pe colo…

Bilant de vacanta

Acum ca vacanta e deja pe sfarsite, as minti daca n-as recunoaste ca n-am mai fost atat de ocupata…ca am pus scoala in cui si restul activitatilor “job”, practica and so on…

Pe de alta parte insa… am fost ocupata sa dorm, sa ma intalnesc cu prieteni, sa stau cu familia, cu toti oamenii dragi pe care de atatea ori ii neglijez…

Asa ca victima in toata chestia asta a cazut tot blogul, care a ramas uitat in cotlonul cu “nu deschid calculatorul, sunt in vacanta”…bine, nu intelegeti de aici ca nu l-am deschis deloc… dar nici atat de des pe cat eram obisnuita - adica non stop - macar si pentru faptul ca nu prea am fost pe acasa…

Altceva ce sa va mai zic…sa va multumesc ca cititi ce nu scriu …pentru ca spre suprinderea mea…am cititori si cand nu scriu

Pe viitor sper ca veti avea mai multe lucruri de citit…

Dar pana una alta, va rog cititi printre randuri bucuria, calmul si linistea unui om care s-a bucurat de vacanta

Hristos a inviat!

de cate ori poti strica si reconstrui un puzzle?

cuvinte nespuse…ganduri nestiute…un fel de dor si un fel de durere…si multe cioburi… un zambet trist…nevoie de timp si nevoie de spatiu…

nevoie sa stiu ca nu s-a pierdut nimic…

un gol in stomac, un gol in ganduri, un gol in tot…

noi…cei ce atat de repede murim

Apropo de postul anterior, cu moartea lui Pruteanu… niste versuri anonime dar foarte potrivite:

E asa ciudat ca avem atata vreme

                       pentru ura,

Cand viata nu-i decat o picatura

Intre acest moment si celalalt

Si nu-i neinteles de trist

       ca nu privim la cer mai des

Ca nu culegem flori, ca nu zambim

Noi … cei ce atat de repede murim.

A murit George Pruteanu

Foto: Rompress

Suntem mereu prea grabiti, mereu prea stresati, mereu cu planuri prea mari si uitam cat de mici suntem de fapt.

Azi a murit George Pruteanu, la varsta de 61 de ani. Infarct miocardic.

A plecat dintre noi un om - unul dintre putinii, poate - care iubea limba romana, un lingvist si istoric deopotriva, care a adus mereu argumente pertinente, un intelectual, un partener de discutie placut …un om pe care iti facea placere sa-l auzi vorbind. Parca si acum imi rasuna in gand glasul lui cu timbrul specific. (chiar l-am auzit acum cateva saptamani intr-o emisiune despre manualele alternative) 

Nu am fost de fiecare data de acord cu el. Dar l-am apreciat mereu pentru maniera in care a stiut sa se dedice unei cauze in care credea, pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume fara a-i pasa pe cine supara (ex. “manelele sunt un gunoi”)

Dumnezeu sa-l odihneasca!

Costel Busuioc - Un roman a castigat in Spania!

Nu, nu e vorba de bani pentru cules de capsuni, desi initial a plecat sa munceasca acolo, ca zidar (are o familie de intretinut, e tatal a 3 copii, la cei 33 de ani ai sai )…Costel Busuioc a participat la emisiunea-concurs Hijos de Babel, unde astazi, acum cateva minute a castigat marea finala!

http://babel.rtve.es./concursantes/index.php?c=5

O voce de tenor, poate inca necizealata, dar alaturi de atitudinea atat de sincera, demna si totusi modesta, alaturi de talentul si perseverenta sa, toate l-au ajutat sa castige pretuirea publicului.

Un roman cu care ne putem mandri, sau “Pavarotti de la Ghilad”! Mult succes ii doresc si ma bucur ca prin el si prin altii ca el, Romania inceteaza sa mai fie doar ţara de unde vin ţiganii sau ţara care asteapta donatii pentru copiii saraci, orfani, bolnavi. Prin oameni valorosi ca el, Romania isi recladeste imaginea, incetand sa mai reprezinte doar ruda saraca a Europei si patria hotilor de buzunare.

Felicitari Costel !

Un Erasmus a murit inainte de a se naste

Azi  e ultima zi din februarie, si trebuie sa inchei luna frumos…asa ca mai dau jos o masca…pentru ca da, am masti…pentru ca noi toti avem…

Am fost preocupata in ultimul timp de tot felul de nelinisti existentiale, de intrebari adolesentine de tipul “ce vreau eu de fapt?”… si asta pentru ca pe masura ce cresc, ma dezvolt, viata are tot mai multe “sanse” pe care mi le flutura pe sub nas…. iar eu trebuie sa iau decizii…si e greu!

Nu e deloc greu sa constat ca o bursa Erasmus ma tenteaza, dar e greu sa cedez tentatiei dupa ce analizez tot ce pierd pentru a castiga acolo…tot ce las in urma aici, personal si “profesional” (suna prea pretentios, de aceea l-am pus in ghilimele)…

Poate ca sunt fricoasa, poate sunt banala, poate n-am spirit de aventura…dar trebuie sa ma accept asa cum sunt, adica o persoana care isi doreste stabilitate…care rateaza experiente spectaculoase in favoarea unora mai putin stralucitoare…pentru simplul motiv ca simte ca a facut o promisiune tacita, ca simte ca are ceva de demonstrat si ca nu-i place sa lase lucrurile balta la jumatatea drumului…

Sper ca nu se intelege de aici ca am ceva cu Erasmusii…ba dimpotriva…ii admir pentru curajul lor, pentru puterea de a se rupe de tot si a o lua de la zero, si puterea de a a reveni si a o lua de la capat inca o data…pentru ca se vor fi schimbat in rastimpul trecut…si lumea din care au plecat, la randul ei… Ii admir pentru ca isi testeaza limitele…

Pentru mine insa, ar fi un pret prea mare…acum

Promit insa, ca ma voi stradui sa calatoresc in lume, si sa compensez intr-o buna zi ceea ce pierd azi…

Pana una alta se pare ca am castigat cel putin o promisiune pentru viitor

Interviu cu Wally Olins

Azi s-a terminat sesiunea oficial…am scapat de ultimul examen! :)…si mai am o veste buna…

In virtutea parteneriatului dintre PRwave si revista Print & Add (unde colaborez)…acest interviu care a avut loc in septembrie 2007, in cadrul IAA European Summit este online!

http://www.prwave.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=7224&Itemid=1

Pana acum aparuse doar in revista.

 Mai e nevoie sa adaug ca este poate cea mai mare realizare de pana acum? A mea, a revistei…