Inaugurez o rubrica…pentru ca era momentul, pentru ca nu stiu cum am putut uita atata timp de pasiunea pentru a citi o carte buna…poate pentru ca de mult nu mi-a mai fost dat sa gasesc o carte care sa-mi mearga la suflet…poate si pentru ca lecturile pentru facultate imi “mananca” timpul si energia si nu mai am cand si cum sa citesc si ceva pentru sufletul meu…sau poate pentru ca pur si simplu trebuia sa incep noua categorie pe blog cu aceasta carte: “Noi suntem zeite. Carte postala” - Alice Nastase

In mod normal, dupa patru ani de citit critica literara in liceu, de scris eseuri pana cand am simtit ca mi-am secat izvorul inspiratiei, pana cand mi s-a tocit entuziasmul si m-au parasit cuvintele…ei bine …cu asa background, dupa probe de foc la “nationala”, dupa toate astea ai zice ca sunt in stare sa scriu ceva despre orice carte…ca nu trebuie decat sa scot de la naftalina niste formulari standard si sa imi reamintesc pasii “retetei” si ca imi va fi trecut si blocajul de inspiratie dupa atata timp…

Si totusi, nu acesta e motivul pentru care scriu despre “Noi suntem zeite”. Nu pentru ca mi se cere, nu pentru ca vreau nota mare, nu pentru ca as avea ceva de demonstrat, nu pentru ca am pe cineva de impresionat, ci pentru ca pur si simplu e o carte despre care nu pot sa nu scriu…

O carte care curge atat de firesc, care parca era acolo dintotdeauna si acum doar am recitit-o…

O carte sfasietor de trista si neamsurat de optimista in acelasi timp…

O carte despre iubiri, despre oameni, despre despartiri, despre prietenie, despre ganduri amestecate, despre singuratate, despre lucruri foarte mari, dar si despre lucruri foarte mici…

O carte in care ma regaseam la fiecare pas…nu atat in experientele traite…pentru ca n-am iubit atatia barbati, pentru ca nu vreau sa slabesc ca sa fiu mai tanara, pentru ca nu am copii etc… dar am regasit putin din fiecare poveste si am recladit si regandit propriile povesti, am regasit nevoia de a fi frumoasa, de a te simti bine cu tine, chiar daca eu nu vreau sa fiu mai tanara ca ar insemna sa ma fac iar copil, si am inteles ce minune e sa fii mama fara sa am vreun argument logic pentru care spun asta… (si sunt constienta ca oricum am inteles doar o mica parte)

E o carte despre fiecare dintre noi, despre povesti de nicaieri si de oriunde, despre un timp suspendat, despre ganduri pe care le-am uitat, despre stari pe care le-am pierdut, despre noi cele ce am fost, suntem si vom fi, niste hoinare mereu in cautarea iubirii…

Daca ar fi s-o povestesc in statistici: cate povesti, cati barbati, cate lacrimi, cate zambete, ar suna frivol…

Daca ar fi sa dau citate, daca as rupe cuvintele din context, din atmosfera care te invaluie cand citesti, ar suna melodramatic…

Daca ar fi sa fac un “comentariu literar” as spune ca nu exista tehnica, ca e scrisa inertial…

Dar nu e nimic din toate astea, pentru ca tot ce ar putea parea un defect e transformat in atuu de ceva mai presus de statistici, comentarii literare sau citate… e acolo inauntru…in paginile ei si in sufletul meu…

Si s-a intamplat sa ma intalnesc cu aceasta carte intr-un moment cand aveam nevoie de o astfel de fuga din monotonie, cand aveam nevoie sa fie cineva care se scrie exact ce simt despre povesti trecute si prezente, despre iubiti, prietene, familie si sefi… despre bucuria de a iubi, despre bucuria de a scrie, si despre neputinta unora de a intelege

Drept urmare am sunat prietene cu care ma “racisem” si le-am zis ca mi-e dor de discutiile lungi, si ne-am intalnit si am fost ca la inceput, niste fete care putem vorbi verzi si uscate la nefarsit, si in general, le-am aratat celor din jur ca imi sunt dragi… si am zambit un zambet trist si calm, si am privit si dincolo de masti, si am spus te iubesc mai des zilele astea…

Si tuturor le-am spus “citesc o carte frumoasa”.

Acum am terminat-o , asa ca va zic: am citit o carte frumoasa.

Astazi a fost foarte cald, si drumul scurt pe care l-am avut de parcurs altfel de cat cu metroul a fost destul de…lipicios…

Dar altceva vreau sa va zic: astazi, in autobuz, o femeie de vreo 30 si ceva de ani, imbracata in galben, cu pantaloni scurti, sandale platforma si geanta argintie (proasta alegere, dupa gustul meu)….avea par carlionti pe picioare!

1. Oricat de cald ar fi, daca esti intr-o situatie din asta poarta frate pantaloni!

2. Oricat de lene ti-ar fi, fa ceva sa elimini anumite lucruri inestetice!

3. Invata ca asa ceva este cu adevarat inestetic…

As fi vrut sa am tupeul sa-i spun lucrurile astea, poate ca nimeni nu i le-a spus nicioada …

nu exista valori, exista doar oameni care cred in ele

nu exista buntate, exista doar oameni cu suflet mare

nu exista rautate, exista doar oameni care nu stiu sa pretuiasca

nu exista noroc, exista doar oameni care fac posibile lucruri frumoase

nu exista ghinion, exista doar oameni care nu stiu sa ajute

nu exista frumusete, exista doar oameni care stiu sa vada armonia

nu exista uratentie, exista doar oameni care nu vor sa vada frumusetea decat in oglinda

nu exista oameni rai sau oameni buni, exista oameni mai mult sau mai putin limitati

ieri s-a terminat sesiuneaaaaaaaa!

dar cum vestile bune nu vin niciodata decat insotite de ceva ce le umbreste, se pare ca e o incurcatura, si la una din materiile unde s-au afisat deja notele nu am nota trecuta la examen. Sunt sigura ca se va rezolva, trebuie sa se rezolve…dar ieri mi-am cam stricat ziua pe motivul asta…pentru ca era o grija care cantarea acolo pe balanta care ar fi trebuit sa arate ziua libera de griji, inceputul vacantei…

azi, insa, dupa un somn bun si mult mai cerebrala, mi-am dat seama ca de fapt, ce s-a intamplat ieri e firesc si semnalul ca oricum ceva cumva intervine si nu mai pot fi total lipsita de griji, cum se intampla acum ceva ani cand luam vacanta… era un sentiment cu adevarat deosebit…dar azi, cand dupa vacanta continua stresul cu job (fie el si part-time) si practica (fie ea si flexibila) si restul treburilor mai mult sau mai putin marunte…nu mai pot privi nici vacanta ca pe no worries land…

dar asta nu e neaparat un lucru rau, pentru ca grijile trec si vin, dar amintirile raman….

asa ca dupa cateva saptamani in care nu mi-am dorit decat “sa treaca totul mai repede” (sesiunea)…acum vreau sa fie cat mai lunga si mai plina vara asta…chiar si cu griji…cu conditia sa mai fie si zambete pe ici pe colo…

Duminica, 8 iunie, Concurs de Biciclete in Herastrau

Schimbarea climei sta in puterea ta! Inchide. Stinge. Recicleaza. Mergi pe jos. Changed http://www.changer2008.eu/

Campania “Schimbarea climei sta in puterea ta” va fi lansata duminica 8 iunie de Ziua Mondiala a Mediului. De ce concurs de biciclete? Pentru ca studiile au aratat ca 75% din poluarea din Bucuresti este cauzata de trafic.

Regulament participare:

-poate participa oricine cu varsta intre 14-29 de ani, impreuna cu o bicicleta de orice varsta

-inscrierile se fac in baza actului de identitate

-concurs interzis profesionistilor

Premii:

Premiul I - IPod Touch

Premiul al II-lea - IPod Classic

Premiul al III-lea - IPod Nano

2 mentiuni - IPod Shuffle

3 premii oferite de ELECTROLUX ROMANIA

Program:

8.30 - 9.30 Inscrierea participantilor (Intrarea Restaurant Pescarus, Bd. Aviatorilor)

9.30-10.00 Formarea unui lant demonstrativ de biciclete

10.30 Startul competitiei

11.30 Premierea castigatorilor (Intrarea Herastrau, Arcul de Triumf)

Dupa o pauza neplanificata si nedorita, revin in lumea virtuala cu un comentariu… tot despre campania alegerilor locale, dar nu despre politicieni; despre campanie, nu despre politicieni, despre jurnalisti mai degraba decat despre politicieni, despre noi, oamenii, despre ce vrem, ce ne place si ce “gustam”…

Cu alte cuvinte, un comentariu despre emisiunea “Meciul serii” de pe Realitatea TV, o productie marca Lazarov, de un prost gust evident. Am urmarit prima editie, cu Blaga, Orban, Gusa (desi nu integral), si o parte din emisiunea de astazi, cu sustinatoarele altor 3 candidati: Norica Nicolai pentru Ludovic Orban, Lavinia Sandru pentru Cozmin Gusa, si Ana …? pentru Dan Diaconescu…

Si prima oara, si astazi ma incearca acelasi sentiment de repulsie fata de intrebarile formulate de acesti “jurnalisti”, scenarii ipotetice despre “cum ati reactiona daca ati fi sefa de cabinet a domnului pe care il sustineti si ar lesina si ar trebui sa-i faceti respiratie gura la gura?” sau “ati spune sotiei daca cel pe care il sustineti pt primarie ar avea amanta si dvs ati fi sefa de cabinet?” etc. Nu vad relevanta acestor intrebari pentru a clarifica de ce un candidat este mai potrivit pentru functia de primar. Nu vad de ce ne-ar pasa de reactii de laborator, nu vad ce valoare au raspunsuri teoretice. Dar mai ales nu vad ce valoare au astfel de aluzii cu tenta de circ.

Este poate pentru prima oara cand nu-i mai putem acuza de “circ politic” numai pe politicieni, pentru ca de aceasta data se pare ca jurnalistii cultiva subcultura… probabil sub pretextul ca asta cere publicul. Dar oare asta vrem? Ar fi trist sa fie asa…

…astazi, in drum spre casa, utiandu-ma pe geam ca tot omul prins in trafic in autobuz, am asistat la o scena foarte draguta: un sarut PC-PNL

Cum se poate asa ceva o sa va intrebati. Ei bine simplu, avand in vedere actuala campanie electorala pentru alegerile locale…un baiat in tricou verde PC, lucrand cot la cot, si cort langa cort cu o fata cu tricou galben PNL, s-a gandit el ca iubirea trebuie sa depaseasca toate granitele …inclusiv culoarea de pe tricou…asa ca o pupa de mama focului pe respectiva…

Cam atat vroiam sa va zic, ceva de zambit, nu chestii serioase, nu analize politice pentru ca nu am pretentia ca sunt vreo experta…insa atata lucru am putut sa observ si eu, adica “fraternizarea cu inamicul” si a fost amuzant

Ce ti-e si cu campania asta electorala!

Acum ca vacanta e deja pe sfarsite, as minti daca n-as recunoaste ca n-am mai fost atat de ocupata…ca am pus scoala in cui si restul activitatilor “job”, practica and so on…

Pe de alta parte insa… am fost ocupata sa dorm, sa ma intalnesc cu prieteni, sa stau cu familia, cu toti oamenii dragi pe care de atatea ori ii neglijez…

Asa ca victima in toata chestia asta a cazut tot blogul, care a ramas uitat in cotlonul cu “nu deschid calculatorul, sunt in vacanta”…bine, nu intelegeti de aici ca nu l-am deschis deloc… dar nici atat de des pe cat eram obisnuita - adica non stop - macar si pentru faptul ca nu prea am fost pe acasa…

Altceva ce sa va mai zic…sa va multumesc ca cititi ce nu scriu …pentru ca spre suprinderea mea…am cititori si cand nu scriu

Pe viitor sper ca veti avea mai multe lucruri de citit…

Dar pana una alta, va rog cititi printre randuri bucuria, calmul si linistea unui om care s-a bucurat de vacanta

Hristos a inviat!

cuvinte nespuse…ganduri nestiute…un fel de dor si un fel de durere…si multe cioburi… un zambet trist…nevoie de timp si nevoie de spatiu…

nevoie sa stiu ca nu s-a pierdut nimic…

un gol in stomac, un gol in ganduri, un gol in tot…

mereu imi promit lucruri, ca imi fac timp sa scriu pe blog, ca imi fac timp sa fac ordine la carti, ca imi fac timp sa rearanjez folderele in calculator, ca imi fac timp sa pun data la poze, ca imi fac timp sa citesc toate biletelele si listutele cu chestii importante pe care mi le tot scriu…

 mereu zic ca va veni o zi cand voi avea timp sa-mi fac ordine in viata, cum s-ar zice…dar mereu uit ca viata nu sta in loc sa ma astepte pe mine sa o ajung din urma…

 mda, nasol…meanwhile i’m busy

PS: nu e pacaleala de 1 aprilie