o sa-mi fac timp sa scriu pe blog

1 04 2008

mereu imi promit lucruri, ca imi fac timp sa scriu pe blog, ca imi fac timp sa fac ordine la carti, ca imi fac timp sa rearanjez folderele in calculator, ca imi fac timp sa pun data la poze, ca imi fac timp sa citesc toate biletelele si listutele cu chestii importante pe care mi le tot scriu…

 mereu zic ca va veni o zi cand voi avea timp sa-mi fac ordine in viata, cum s-ar zice…dar mereu uit ca viata nu sta in loc sa ma astepte pe mine sa o ajung din urma…

 mda, nasol…meanwhile i’m busy 😦

PS: nu e pacaleala de 1 aprilie

Reclame




A murit George Pruteanu

27 03 2008

george-pruteanu.jpg

Foto: Rompress

Suntem mereu prea grabiti, mereu prea stresati, mereu cu planuri prea mari si uitam cat de mici suntem de fapt.

Azi a murit George Pruteanu, la varsta de 61 de ani. Infarct miocardic.

A plecat dintre noi un om – unul dintre putinii, poate – care iubea limba romana, un lingvist si istoric deopotriva, care a adus mereu argumente pertinente, un intelectual, un partener de discutie placut …un om pe care iti facea placere sa-l auzi vorbind. Parca si acum imi rasuna in gand glasul lui cu timbrul specific. (chiar l-am auzit acum cateva saptamani intr-o emisiune despre manualele alternative) 

Nu am fost de fiecare data de acord cu el. Dar l-am apreciat mereu pentru maniera in care a stiut sa se dedice unei cauze in care credea, pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume fara a-i pasa pe cine supara (ex. „manelele sunt un gunoi”)

Dumnezeu sa-l odihneasca!





invatamantul romanesc …

10 01 2008

O realitate trista semnalata de Loredana, despre reforme pe dos, despre invatamant de forma, despre o generatie care s-a obisnuit prea devreme cu a obtine „scucces” pe alte cai, mai putin bune…. more–>





trebuie…

9 01 2008

Trebuie sa adaug ceva, apropo de ce am scris in postul anterior, cum ca traim intr-o lume in care „totul trebuie rezolvat aici si acum”…. ei bine am obosit!!!… Nu mai am timp de mine, de ceea ce vreau cu adevarat, de lucrurile care imi fac placere…nu fac altceva decat sa ma inregimentez zi de zi, cuminte si pasiva, in goana nebuna spre… spre ce? Tocmai asta e problema.

Poate e doar o problema a mea, poate e doar o „faza” prin care trec… poate ca o sa ma trezesc maine sau poimaine sau candva, si o sa imi dau seama ca am trecut peste „criza” asta…dar azi asa o simt…ca pe ceva mai presus de mine care nu ma lasa sa fiu

Proiecte peste proiecte, teancuri de carti care ma asteapta sa le citesc (unele pentru facultate, altele pentru mine), chestii pe care trebuie sa le fac, lucruri pe care trebuie sa le zic, acest obsedant trebuie …

Am obosit de goana asta in care timpul imi este mereu inamic. Am obosit sa ma grabesc mereu spre ceva. Vreau putina liniste, un strop de nepasare. Da, chiar imi doresc sa fiu ignoranta. Pentru ca, nici macar daca ma opresc din goana lui trebuie nu rezolv nimic, pentru ca inca imi pasa. 

Am nervi. Mi-e somn. Am treaba… si trebuie sa-mi pese…





nu mai stim sa asteptam

4 01 2008

112-23815.jpg
sursa poza   http://www.fotosearch.com/

Aseara citeam ceva despre globalizare si importanta dezvoltarii tehnologice in ceea ce priveste mijloacele de informare… citeam de voie de nevoie, pentru ca trebuie sa fac un referat la „geopolitica si globalizare”, dar asta e deja alta tema de discutie…

Ideea e ca citeam eu acolo cu mai mult sau mai putin nesaţ cand…click…s-a aprins beculetul… Comunicarea instantanee este o realitate. O traim si ne marcheaza. Noi, oamenii moderni, oamenii noii ere a comunicarii, nu mai stim sa asteptam. Vrem totul aici si acum. Ne complicam viata inutil, cu pretentii absurde.

Cred ca oamenii s-au confruntat cu probleme si in trecut. Sunt sigura ca au avut de-a face cu blocaje in trafic, inzapeziri, deadline-uri depasite, un prof care intarzie afisarea notelor de la un examen. Totusi, ei, oamenii de altadata, erau mai linistiti. De ce? Nu pentru ca aveau mai putine probleme ci pentru ca aveau mai putine pretentii.

Nu totul poate fi obtinut imediat. Am uitat sa avem rabdare. Pacat.





duplicitate online

28 12 2007

Inca un blog…

Inca un blog pentru voi, viitorii vizitatori, cititori…

Inca un blog pentru ca blogul deja a devenit o moda, obsesie, psihoza, nevoie sociala…sau cum s-o chema sindromul asta.

Inca un blog pentru ca nu e primul meu blog. La inceput a fost http://360.yahoo.com/profile-hg4rslw2eqrNwc_8pb_Rew–?cq=1

O sa va vorbesc putin despre asta, despre primul meu blog, despre o pagina care e a mea desi nu-mi mai apartine…despre cum am pierdut, s-a blocat sau „mi s-a furat” contul de mail prin care ma logam pe yahoo 360…despre cum am refuzat sa ma mai incred in lumea virtuala, care mi-a furat identitatea fara sa ma lase sa mai am vreun cuvant de spus in privinta asta…

Poate suna patetic dar a fost de-a dreptul frustrant sa stiu ca nu mai pot face nimic, ca poza mea va ramane mereu acolo chiar daca nu ma mai reprezinta, ca ceea ce am scris nu va putea fi sters vreodata. Da, trebuie sa ma impac cu ideea. In fond, e dovada foarte sugestiva ca nu ne putem schimba trecutul, el a ramas acolo undeva, incremenit…

Poate ca tocmai asta inseamna online: duplicitate. Asa ca iata-ma azi, o alta Alina care nu-si mai face blog ca sa fie vizitata pentru pozele dragute, ci pentru ceea ce are de spus…o alta Alina care trebuie sa suporte totusi existenta celeilalte…

Da, azi vreau sa incep o noua viata, inca un blog…acum in prag de An Nou…pentru ca, asa cum mi-a urat cineva „trebuie sa ne amintim ca sfarsitul de an este inainte de toate un prilej pentru un inceput”…

La multi ani!