run away mood

23 06 2009

vreau sa fug … sa plec putin in lume… sa nu ma mai gandesc la nimic…sa uit de toate…

sa dorm fara vise…

sa respir fara scop…

sa beau cafea de placerea gustului, nu din dorinta de a ramane treaza…

vreau sa citesc pentru ca sunt lucruri pe care merita sa le descopar acolo, printre randuri…nu mai vreau sa citesc pentru ca trebuie…ce trebuie..cand trebuie

vreau sa plec putin si sa ma intorc si sa fie toate rezolvate, sa ma astepte cuminti…

vreau numai prostii …

Anunțuri




Si acum va declar absolventi!

8 06 2009

Am fost atat de emotionata acum 3 ani sa aud asta!

Peste o saptamana o sa o aud din nou…  e  tot la fel de multa nerabdare… si totusi atat de altfel totul! Am tot la fel de multe ganduri amestecate… unele care ma fac sa zambesc, altele care lasa loc parerilor de rau sa se strecoare… si totusi nu-i la fel…

IMG_0256

Stiam ca o sa ma schimb mult in anii astia, stiam ca am de invatat lectii importante…dar as fi vrut sa nu se schimbe chiar atat de multe! …

Din pacate nu exista buton de rewind. Iar in ultimul timp ritmul parca e tot mai mult un fast forward.

Imi tot repet ca trebuie sa traiesc totul saptamanile astea, pana la ultima picatura, sa nu ma mai grabesc sa termin cu grijile, sa savurez ultimele bonding moments, sa-mi iau ragazul de a-mi aminti tot ce a fost frumos… sa am rabdare sa descopar unde am gresit, sa am curaj sa mai repar. Sa las in urma zambete si nu altceva. Sa ne mai salutam cand ne vom vedea pe strada. Sa ne aducem aminte ca am fost colegi, cand ne vom intalni pe la joburi. 

Imi promit sa nu rup legaturile stranse (nu-s multe dar sunt valoroase) si sper ca ne vom putea tine de cuvant.

O sa imi fie atat de dor de toate astea: de proiecte, de oboseala din sesiune, de emotii, de cafeaua din noaptea dinaintea examenului, de senzatia de eliberare dupa ce iesi din sala, stiind ca l-ai luat, de bucuria ca nu l-ai luat oricum (la aflarea notei), de nervi (ca au fost si din astia), de certuri si nemultumiri…de sentimentul ca lumea asta e asa nedreapta uneori (cand nu ti-a fost afisata nota pe referat)… si de FCRP parties (chiar daca n-am fost la toate)…

Cum sa scriu despre asta si sa nu fie banal si sa nu fie penibil?! Cum sa explic ca nu ma intereseaza daca e o traditie care nu e noastra?! Cata vreme vine cu atata incarcatura emotionala, simt ca merita sa o imprumut! Festivitatea de absolvire cu robe … can’t wait to live it!





scriu scriu scriu

6 06 2009

Mi-e dor sa scriu pentru mine! …nu pentru job…nu pentru facultate
Mi-e dor sa pun in propozitii ceva mai mult decat cuvinte. M-am saturat de reguli, scheme si planuri pentru ce scriu. Nu mai vreau liste cu bullets pe care trebuie sa le bifez.

Vreau sa scriu asa cum scriam o data…doar de dragul de a scrie.
Vreau sa scriu ce simt, cum scriam o data, doar pentru mine. Cand nu-mi era teama ca o sa debitez banalitati, cand nu ma raportam la standarde si nu aveam deadline-uri.

Dar pana una alta ma intorc la licenta. Scriu scriu scriu. Dupa reguli si norme, dupa planuri si scheme… trist si plictisitor!





Da-mi un motiv sa nu mai cred…

29 05 2009

Da-mi un motiv sa nu mai cred……in filme si in happy-end-uri… in afara de motivul ala atat de logic si plauzibil: pentru ca nu exista in viata reala!

Nu, nu e un motiv sa nu mai cred, dimpotriva, e singurul motiv pentru care sa ma hranesc avida cu armonia de la finalul unui film… pentru ca in viata nu e, si cand e, sta asa putin, si suntem prea ocupati sa o vedem…si a zburat!

Si ma uit la filme si citesc carti (ma rog, acum cu sesiunea e o exceptie: citesc carti care n-au nici happy-end nici miez si nici inceput vesel, adica manualele) tocmai ca sa evadez un pic…sa mai cred, sa mai sper…

M-am uitat la un film cu Julia Roberts. E vechi. Era la tv, incepuse deja, dar m-am uitat ca imi place de ea, e expresiva. Ea e mama vitrega, in grija careia raman copiii dupa ca va muri mama naturala de cancer. Dar pana ce amandoua vor accepta situatia: „mie imi apartine trecutul lor, tie iti va apartine viitorul lor”, se vor infrunta, vor cauta uneori cu disperare atentia copiilor…isi vor arunca reprosuri…si se vor comporta ca niste rivale pentru ca au iubit si poate inca iubesc acelasi barbat. Si stateam si ma uitam din afara si intelegeam cum fiecare are partea ei de vina si partea ei de adevar deopotriva. Nu era clara distinctia dintre „fata buna” si „scorpie” si nici macar el nu era „omul negru”. Si semana mult cu viata reala. Aici nu mi-a mai placut prea mult. Vreau sa cred in vis si in povesti cand ma uit la un film sau cand citesc. Nu vreau sa gasesc neaparat lucruri plauzibile, vreau frantura de basm si de sclipire. Macar un pic, pana la generic.





a brighter day, desi e noapte

15 01 2009

being able to make judgements is a great asset…but why is this need to be judgemental too?

e bine sa ai gandire critica, dar de ce trebuie sa critic absolut orice, just for the sake of it?

de ce e mereu o suspiciune ca daca cineva zice/scrie ceva „de bine” despre altcineva/altceva e platit, prieten, ruda sau un prost siropos?..

de ce am uitat sa vedem binele din jur? de ce am uitat sa vedem frumosul din noi?

pe scurt, trying to remember what i once liked about me: indrazneala de a vedea lucrurile altfel, incapatanarea de a vedea ceva frumos in colturi ascunse, puterea de a a-mi asuma riscul ca gresesc daca macar imi pun problema ca s-ar putea intampla asa, spre deosebire de altii care se cred detinatorii adevarului absolut…

azi nu mai zambesc trist, pentru ca imi aduc aminte de mine cum aproape uitasem sa mai fiu, prea ocupata sa le fiu pe plac tuturor si sa fac tot ce „trebuie” sa fac… am oroare de „trebuie” since forever…cred ca am mai spus-o :d





zambet trist

13 01 2009

scriu articole si fac proiecte si zambesc din cand in cand, chiar daca am uitat sa zambesc cu adevarat, zambesc pentru ca trebuie, pentru ca m-am obisnuit asa…
si imi dau seama tot mai mult ca am pierdut copilul din mine care credea in minuni, si ca visul de a schimba lumea, intr-o buna zi, a ramas atat: un vis…





Secret Santa la serviciu

19 12 2008

Santa Claus

Secret Santa e un mod dragut de a face schimb de cadouri, ca un challenge sa ajungi sa-l cunosti mai bine pe cel care ti-a picat din voia sortilor.

Mereu mi-a placut sa fac cadouri si sa primesc cadouri, si sa planific si sa justific si sa fabric povesti in jurul lor, de genul …”ti-am luat un tricou cu smiley face pentru ca tu esti zambareata mereu” sau „ti-am luat un tricou cu smiley face pentru ca esti cam trista si am vrut sa te inveselim”…dupa cum vedeti, cu un argument bun, se potriveste orice oricui…

Si totusi anul asta am primit ceva foarte foarte dragut. Am primit o pereche de cercei, pe care o sa-i adaug colectiei mele de accesorii despre care mama nu mai contenteste sa se mire mereu „vai alina, dar multe mai ai”…but i don’t care pentru ca mie imi plac si nu sunt niciodata destule. 🙂

Insa altul a fost elementul inedit al cadoului, un „to do list” cum imi fac eu mereu la serviciu, dar pe care aveam trecute numai lucrurile care imi plac (pentru ca my Secret Santa chiar s-a documentat, adica mi-a citit blogul si mi-a urat sa fac in continuare cam tot ce am scris pe aici ca ma bucur sau ma face mandra de mine…si culmea e ca in ultimul timp am cam uitat de toate lucrurile astea frumoase)…asa ca daca spune Mosu’, ma voi conforma cu toata placerea redescoperirii lucrurilor care conteaza cu adevarat…pentru ca despre asta era vorba de fapt. 🙂