Azi e ultima zi din februarie, si trebuie sa inchei luna frumos…asa ca mai dau jos o masca…pentru ca da, am masti…pentru ca noi toti avem…
Am fost preocupata in ultimul timp de tot felul de nelinisti existentiale, de intrebari adolesentine de tipul „ce vreau eu de fapt?”… si asta pentru ca pe masura ce cresc, ma dezvolt, viata are tot mai multe „sanse” pe care mi le flutura pe sub nas…. iar eu trebuie sa iau decizii…si e greu!
Nu e deloc greu sa constat ca o bursa Erasmus ma tenteaza, dar e greu sa cedez tentatiei dupa ce analizez tot ce pierd pentru a castiga acolo…tot ce las in urma aici, personal si „profesional” (suna prea pretentios, de aceea l-am pus in ghilimele)…
Poate ca sunt fricoasa, poate sunt banala, poate n-am spirit de aventura…dar trebuie sa ma accept asa cum sunt, adica o persoana care isi doreste stabilitate…care rateaza experiente spectaculoase in favoarea unora mai putin stralucitoare…pentru simplul motiv ca simte ca a facut o promisiune tacita, ca simte ca are ceva de demonstrat si ca nu-i place sa lase lucrurile balta la jumatatea drumului…
Sper ca nu se intelege de aici ca am ceva cu Erasmusii…ba dimpotriva…ii admir pentru curajul lor, pentru puterea de a se rupe de tot si a o lua de la zero, si puterea de a a reveni si a o lua de la capat inca o data…pentru ca se vor fi schimbat in rastimpul trecut…si lumea din care au plecat, la randul ei… Ii admir pentru ca isi testeaza limitele…
Pentru mine insa, ar fi un pret prea mare…acum
Promit insa, ca ma voi stradui sa calatoresc in lume, si sa compensez intr-o buna zi ceea ce pierd azi…
Pana una alta se pare ca am castigat cel putin o promisiune pentru viitor 🙂
Incaunblog: Blogul meu...un loc al meu :) 